Octava de rugaciune

Înșelarea subtilă duce la ecumenism

Acest articol este cu privire la comunicatul Uniunii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România cu privire la participarea pastorului Vasile Burleanu la „Octava de rugăciune ecumenică”. Comunicatul se poate accesa aici: https://adventist.ro/3569/comunicat-despre-prezenta-pastorului-vasile-burleanu-la-o-activitate-considerata-ecumenica/

În data de 02.02.2024 am publicat petiția Participarea pastorului Burleanu la întâlnirea ecumenică este apostazie! Pe data de 31.01.2024 Conferința Banat a publicat un comunicat, care apoi este publicat și comenata de Uniunea de Conferințe în care sunt specificate câteva lucruri despre participarea pastorului Vasile Burleanu la întâlnirea ecumenică. Le citez mai jos pe cele mai importante:

  • „Pastorul Vasile Burleanu nu a fost delegat de Conferința Banat să participe la această întâlnire, iar evenimentul de rugăciune nu avea ca obiectiv recunoașterea vreunei forme de ecumenism;”
  • neconsiderând întâlnirea de la Timișoara una cu caracter ecumenic„.
  • „Nu tolerăm și ne opunem inițiativelor asumate de credincioși și angajați ai Bisericii în direcția ecumenismului. Menținem un punct de vedere clar și unitar cu poziția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea față de relațiile sale cu alte instituții religioase, fiind deschiși la un dialog cordial și productiv, dar rezervat față de orice angajament care ar pune la îndoială specificitatea mesajului și a misiunii noastre.”

Apoi Comunicatul citează declarația Diviziunii și enumăr câteva puncte:

  • „nu vom deveni membri ai unei organizații ale cărei principii, convingeri, obiective și misiune sunt în conflict cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu, convingerile fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În plus, nu vom încheia niciun acord și nicio înțelegere care compromite vreuna dintre valorile noastre fundamentale.”
  • „Experiența ne-a demonstrat faptul că dialogul interbisericesc reprezintă un mediu excelent pentru a lega relații cu liderii altor culte religioase”.

Din citatele de mai sus reiese o înșelare foarte fină cu privire la ce a avut loc. Din articolul publicat de Catholica.ro aceste eveniment a fost intitulat „Rugăciune ecumenică la Timișoara cu reprezentanții a nouă confesiuni.” Articolul a început cu cuvintele „Cu prilejul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor„. Dacă fondatorii și cei ce conduc, din umbră, aceste Octave de rugăciune declară că sunt cu caracter ecumenic, o „Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor,” cum se poate ca Conferința Banat și Uniunea să declare că nu este așa? Ce autoritate are Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să inducă în eroare, mințind pe față, când a declarat: „evenimentul de rugăciune nu avea ca obiectiv recunoașterea vreunei forme de ecumenism” și „neconsiderând întâlnirea de la Timișoara una cu caracter ecumenic”?

Vorbind cu diverși pastori am înțeles că declarația a Conferinței Banat și a Uniunii se bazează pe simplul fapt că acolo nu s-au semnat documente ecumenice. De aceea au declarat în citatele de mai sus că sunt „rezervat față de orice angajament” în direcția ecumenică. Apoi au citat Comunicatul Diviziunii în care și aceștia au declarat „nu vom deveni membri ai unei organizații”.

Prin aceste declarații pastorii sunt liberi să participe și să se implice în întâlnirile Ecumenice pentru Unitatea Creștinilor, doar să nu semneze vreo hârtie de a deveni membri. În felul acesta au apărat participarea pastorului Burleanu la o Octavă de Rugăciune ecumenică cu scop ecumenic, acela de a uni creștinii. Pe baza acestor declarații au indus Biserica în confuzie și au înșelat membrii acesteia că acea întâlnire nu a fost recunoscută de ei ca având vreo formă ecumenică, și neconsiderând-o ca având vreun caracter ecumenic. Adică poți să ai legături amoroase cu o curvă, dar să nu te căsătorești cu ea!

A participa la o astfel de întâlnire, a te închina cu cei care încalcă poruncile lui Dumnezeu și pun tradiția păgână deasupra Cuvântului lui Dumnezeu nu este oare o lepădare a lui Dumnezeu și o închinare pângărită și păgână? Ne putem juca cu focul fără să fim arși?

De ce am scris acest articol

O, cum cade Biserica în fața noastră! O ce durere îmi provoacă aceasta! Nu am vrut să scriu acest articol și să expun aceste lucruri. De o lună de zile am tăcut și m-am luptat contra Duhului lui Dumenezeu pentru a nu face astfel de declarații. Dar astăzi, când scriu acest articol, sunt în a patra zi de când am fost adus în post și rugăciune. Nu eu am luat această inițiativă de post, căci eu aș fi vrut să mănânc. Dar, pur și simplu nu mai îmi este foame! Primele zile când a început această stare am continuat să mănânc, dar doar îmi era rău după fiecare masă. De Dumincă, 25 Februarie 2024, am acceptat acest post în care Domnul m-a invitat să intru și să nu mă mai opun. Pur și simplu nu mai am foame!

De atunci m-am tot întrebat de ce m-a adus Domnul în această stare. Astăzi am mers înaintea tronului de har prin meritele Domnului Isus pentru ca Dumnezeu să-mi arate de ce. Atunci mi-a adus aminte de această aproape o lună de zile de când refuz să-L las pe Duhul Sfânt să mă folosească în a scrie acest articol. Am refuzat pentru că m-am umplut de frică în a face o astfel de declarație la adresa Bisericii, Conferința Banat și Uniune. Aceasta este păcat și Domnul m-a mustrat împotriva acestui lucru. Doar de Creatorul meu trebuie să mă tem, facă oamenii ce or face.

Ieremia 1 și 2

Citeam astăzi în Ieremia 1 și 2. Este uimitor de unde a căzut poporul lui Dumnezeu. Capitolul 2 descrie așa de fidel și istoria Bisericii Adventiste. La începuturile sale este descrisă astfel, „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat. Atunci, Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul”. Ieremia 2:2,3.

Dar vai ce schimbare are loc astăzi în Biserică! „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după nimicuri şi au ajuns ei înşişi de nimic?'” Ieremia 2:5.

Oare astăzi Biserica merge după nimicuri? Când avem legături amoroase cu Curva Apocaliptică, dar scuzăm aceasta că nu ne-am căsătorit cu ea prin semnături, oare nu ne-am depărtat de Domnul? Vrem să ne alarmăm doar atunci când Biserica va ajunge ca pastorul din Italia care a semnat documente ecumenice? Oare rodul este problema, sau rădăcina de la care începem treptat să ne depărtăm de Creatorul și Stăpânul nostru?

„Preoţii n-au întrebat: «Unde este Domnul?» Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, prorocii au prorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor. De aceea, Mă voi mai certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voştri. Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar, uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întâmplat acolo aşa ceva: şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!” Ieremia 2:8-11.

Prin participarea pastorului Burleanu la Octava de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștinilor, la care Conferința Banat nu l-a delegat, dar la apărat ulterior ca fiind în conformitate cu poziția lor, Biserica și-a schimbat Dumnezeul adevărat pentru „ceva care nu este de niciun ajutor!”

Apel

În numele lui Isus Christos, Creatorul și Mântuitorul nostru, mărturisiți-vă păcatul și pocăiți-vă! Întoarceți-vă la Dumnezeu cu toată inima și nu mai umblați după a vă face prieteni cu lumea! „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Iacov 4:4. Nu mai apărați imaginea Bisericii în fața lumii, cum făceau Iudeii apostaziați care au răstignit pe Isus, Unsul lui Dumnezeu! Apărați Cuvântul lui Dumnezeu și Legea Lui! „‘La lege şi la mărturie!’ Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Isaia 8:20.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *