Credința cui mântuiește?

Am fost abordat de un prieten și frate drag, care este și pastor, despre credință. Dânsul a abordat cu mine acest subiect fiind îngrijorat de o neclaritate cu privire la ceea ce susțin sau trăiesc despre credință. Dânsul a manifestat o grijă frățească și chiar părintească pentru care îi mulțumesc Domnului. Domnul m-a provocat încă din Aprilie al acestui an cu acest subiect, iar aici va fi publicat prin harul lui Dumnezeu ceea ce Duhul Sfânt cred că m-a învățat atunci și de atunci tot aprofundează. Împărtășesc nu ca o învățătură sau adevăr absolut, final de neschimbat. Concepțiile adevărului se vor dezvolta și crește pentru eternitate, pentru că Isus Christos este adevărul. Isus Christos fiind infinit vom descoperi nuanțe și aprofundări ale adevărului la nesfârșit. Însă este o diferență între adevăr și minciună: adevărul revelând pe Isus Christos, iar minciuna revelând și scoțând la iveală omul.

„Prin a cui credință suntem noi mântuiți?”

Aceasta este întrebarea pusă de acest frate drag. Este o întrebare esențială și enorm de importantă! Dacă găsim adevărul, acesta ne va duce doar la Isus ca să ne bazăm doar pe El. Dacă dăm de minciună, aceasta ne va întortochea și ne va face să ne bazăm pe noi înșine și faptele noastre. Acestea sunt două principii în a diferenția între adevăr și minciună. Aceasta ne este prezentat clar în Lege și mărturie (Isaia 8:20), Dumnezeu arătându-ne din nou și din nou că El nu permite omului nici o faptă neprihănită a sa însuși pentru a fi mântuit. Totul se face doar în, prin și cu Isus Christos.

Acest frate drag mi-a dat răspunsul său la această întrebare pentru a mă călăuzi pe cărarea cea bună. Am o stimă pentru acest frate drag care are o experiență îndelungată în credință și în a-i conduce pe alții la Isus Christos. În același timp noi trebuie să fim învățați de Dumnezeu, și nicidecum de om. Deci, trebuie să iau ceea ce a spus dânsul și să verific cu Cuvântul lui Dumnezeu pe baza Legii și a mărturiei și să vedem dacă duce la dependență de om sau de Isus Christos, dacă e minciună sau adevăr. Nu fac aceasta din disrespect față de dânsul sau alți pastori sau frați care cred astfel, ci pentru că am îndatorirea dată de Domnul Isus să „cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5:39 VDC. Domnul ne mai spune prin apostolul său Pavel, „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” 1 Tesaloniceni 5:21. Prin Pavel avem recomdarea aceasta prin exemplul celor din Bereea, care „au primit cuvântul cu toată bunăvoința minții și cercetau în fiecare zi scripturile, dacă lucrurile acelea erau așa.” Fapte 17:11. Aceasta este ceea ce prin harul lui Dumnezeu voi face cu răspunsul acestui frate drag la întrebarea nespus de importantă de mai sus.

Răspunsul creștinului de astăzi

Am dat acest subtitlu nu ca să denigrez pe acest frate drag sau alți creștini, ci pur și simplu pentru că este răspunsul natural al unui creștin. Acesta a fost răspunsul pe care l-am dat și eu mulți ani de zile și ceea ce am auzit de la profesorii mei, de la pastori, frați de credință și prieteni. Nu am auzit altceva până când Dumnezeu m-a provocat profund în ceea conceptul despre credință, așa cum voi împărtăși prin harul Domnului Isus mai jos.

Haide să vedem răspunsul primit de la acest frate la întrebarea de mai sus:
„Răspunsul este simplu: Isus dă HARUL… Noi îl primim prin CREDINȚĂ. Evident, credința este NUMAI a omului.
Apocalipsa, când se referă la ‘credința lui Isus’, o ia ca standard spiritual și moral (căci și Hristos a avut credință cât timp a fost limitat în umanitate). Versetul este un îndemn pentru un constant contact cu Isus și [o] constantă re-evaluare a traseului vieții, pentru a confirma seriozitatea alegerii noastre.
Credința ‘ta’ te-a mântuit, zicea Hristos.”

Cei mai mulți, dacă nu toți, citind acest răspuns am spune, „Așa este! Acesta este adevărul!” Tocmai de aceea am intitulat subtitlul că acesta este „răspunsul creștinului de astăzi.” Ai vrea însă, dragă cititor, să ne uităm mai în profunzime, printre rânduri cum se spune, și să comparăm acest răspuns cu Legea și mărturia?

„Credința este NUMAI a omului”?

În primul rând să ne uităm la ce este credința. Mai toți am da aici un răspuns ca la carte, „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:1,6. Așa este. Dar, care dintre oameni pot manifesta o astfel de credință? Am spune că toți cei dați ca exemplu în continuare în capitolul 11!

Când ne uităm la credința celor amintiți în capitolul 11 din Evrei intervine o problemă. Cu ce era credința lor diferită de a tuturor celorlalți oameni care au fost respinși de Dumnezeu? Și aceia au avut credință. De ce credința dracilor este respinsă, pentru că ei cred și se și înfioară? Iacov 2:19. Aici este o enigmă care ne lasă pe mulți cu întrebări fără răspunsuri.

În declarația acestui frate drag un lucru adevărat, pe lângă altele, este că omul are credință. Faptul că „credința este NUMAI a omului” este nefondată. De ce? Pentru că și dracii au credință, dar și Isus a avut credință. Oare acestea nu contribuie la nimic în planul mântuirii? Sigur, credința dracilor contribuie la pierzarea oamenilor, fiindcă îi inspiră cu aceiași credință a lor. Dar, oare credința lui Isus nu are nici un rol în planul mântuirii? Vei zice că acest frate a spus clar rolul credinței lui Isus: „credința lui Isus” din Apocalipsa 14:12 sfinții o țin ca un standard spiritual și moral. Aceasta înseamnă că ei țin credința lui Isus, sau o țin pe al lor în conformitate cu standardul credinței lui Isus? Desigur că ultima opțiune este adevărată. Nu ai cum să ți două credințe în același timp. Ori te lepezi de a ta pentru a primi a altuia, ori pe a ta o ți dar o conformezi după o credință ce ți se pare mai bună. Aici vedem cum deja apare o problemă.

Ce cred că a vrut să spună acest frate însă este că omul trebuie să manifeste credința sa în Isus Christos. Nimeni altul nu o poate manifesta în dreptul lui. Acesta este un adevăr extrem de important. Aici este unde cuvântul Grecesc pentru credință capătă importanță pentru că limba Română induce umpic de confuzie aici.

Credința în cineva și credința/credincioșia cuiva

Nu am găsit alt fel de a descris cele două cuvinte Grecești care descriu credința diferit. În Aprilie 2023 am fost provocat cu acest lucru prin textul din Galateni 3:22. În versiunea Cornilescu scrie astfel, “Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos.” Ascultam la Biblia audio și când am auzit acest verset parcă o voce puternică mi-a spus, „Stop! Ia aminte!” Am reascultat din nou și din nou. Ceva nu avea sens deloc!

Atunci am început să studiez și am scris în jurnal pe 12 Aprilie 2023 următoarele:
„Foarte interesant verset! Pe cât e de interesant, pe atâtea moduri de a-l traduce!!! (toate versiunile au o nuanță diferită) … (Concluzia a fost astfel):

• Făgăduința e dată celor ce cred, iar aceștia cred și primesc făgăduința “prin credința în Isus Hristos.”
  • Deci, ei trebuie să creadă, ca să creadă?
• Aici făgăduința este dependentă de mine să cred!”

Am fost de-a dreptul confuz! Vedeam cum acest text Biblic mă duce ca să depind de o faptă a mea pentru a primi făgăduința. De asemenea, de ce trebuie să cred ca apoi să cred? De ce apare cuvântul credință de două ori? Atunci am luat versiunea KJV pentru a analiza textul.

Biblia KJV traduce astfel, explicațiile în paranteză am scris atunci în jurnal ca ajutor să analizez mai bine:
Galatians 3:22 (KJV) But the scripture hath concluded all under sin, that the promise by (from, out of) faith (pistis: conviction of truth, fidelity/faithfulness) of Jesus Christ might be given to them that believe (pisteuo: think to be true, to trust that He is able).
Aici este traducerea motamo a versiunii KJV în română cu ajutoarele din paranteze:
Galateni 3:22 (KJV) Dar scriptura a închis pe toți sub păcat, pentru ca promisiunea prin (de la, din) credința (pistis: convingerea adevărului, fidelitate/credincioșie) lui Isus Christos să poată fi dată celor care îl cred (pisteuo: gândesc că e adevărat, se încred în El că poate).

Analizând aceste două traduceri am văzut imediat o diferență enormă! Traducerea King James ne spune că promisiunea vine la om prin credincioșia lui Isus, nu a mea, și este dată celor ce cred în Isus Christos. Astfel, promisiunea lui Dumnezeu, care în alte texte este clar prezentată ca fiind revărsarea Duhului Sfânt, este dată nu acelor care cred în ea sau care sunt credincioși lui Dumnezeu sau care manifestă credința lui Isus, ci doar acelora care cred în Isus Christos ca singurul lor Mântuitor și Domn și că El este pentru ei împlinirea promisiunii. Astfel, nu credința lor contează, ci credința/credincioșia lui Isus. Promisiunea Tatălui este dată omului doar pe baza credinței/credincioșiei lui Isus Christos, independentă de om! Credința omului în Isus este mâna slabă, păcătoasă și care merită doar condamnare care se prinde de Mântuitorul atotputernic și vrednic pentru ca El să fie și să facă totul pentru ei și în ei și prin El să primească făgăduința!

Tot în acest text am observat două feluri de credință. Biblia KJV le și traduce folosind cuvinte diferite. Apare faith și believe. Aparent sunt același lucru, dar nu sunt! În Greacă vedem diferența la fel, și de aceea am scris în paranteză cum apare în Greacă. Faith este tradus din Grecescul „pistis” și believed este tradus din Grecescul „pisteuo”. „Pistis” este o convingere de adevăr, este fidelitate sau credincioșia cuiva; este o stare sau un trecut sau viață de credincioșie. “Pistis” este substantiv. „Pisteuo” înseamnă a crede că ceva e adevărat, a se încrede că El poate să facă ceva; este un verb, o acțiune.

Credința este o faptă morală

Înainte de a merge mai departe este important de menționat că credința în ceva/cineva (pisteuo) este o acțiune, sau o faptă morală a omului. Oare putem cădea în înșelăciunea faptelor legii crezând că o faptă morală nu se încadrează? Adică, e o lepădare a lui Christos să cred că mă pot mântui prin o faptă a împlinirii Legii fizic, precum să nu mint, să nu fur, să țin Sabatul, etc. Dar nu este tot o faptă a împlinirii Legii ca să mă mântuiesc pe baza faptului că eu cred? Aceasta nu se poate lua tot ca un merit? Nu-mi mai atribui ca merit faptul că eu am ținut Sabatul, dar îmi atribui ca merit faptul că eu am crezut. Fiindcă eu am crezut acum îi cer lui Dumnezeu să-mi împlinească cerința! Sau, fiindcă eu cred acum El trebuie măcar să-și împlinească făgăduința Lui în dreptul meu! Uite așa credința (pisteuo) devine un mod de a-L cumpăra pe Dumnezeu, o faptă a Legii prin care eu caut să mă mântuiesc.

Mișcarea Evanghelică astăzi, influențată de Ecumenismul sădit și înfocat de Biserica Romano Catolică, susține că omul este mântuit doar pentru că crede. Astfel, Satana a găsit o altă metodă foarte aproape de adevăr pentru a ne aduce direct în prăpastiile păcatului de a ne mântui prin ceea ce noi facem! Acum toți să străduiesc să creadă și să aibă o credință puțin mai mare ca să merite cerul pe baza credinței lor! Aceasta, așa cum a fost enunțat principul la început, este o minciună! Omul este pus în centru și efortul lui devine baza mântuirii sale. Isus nu îmi este Mântuitor, ci eu mă mântuiesc prin ceea ce eu fac! Vai, ce mare înșelăciune!

Oare suntem influențați să avem astfel de concepte și pe baza traducerilor Bibliei pe care le folosim? Am văzut mai sus că din traducerea Cornilescu a ieșit ceva total diferit decât KJV. S-ar putea ca autorii unor traduceri să fi introdus astfel de concepte mai mult sau mai puțin conștienți de eroarea acestora? Hai să mai analizăm un text.

Prin ce este socotit omul neprihănit?

„Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Galateni 2:16 VDC.
De trei ori ni se amintește în acest verset că noi suntem socotiți neprihăniți „prin credința în Isus”. Astfel, eu ajung să fiu neprihănit doar dacă „cred în Isus Christos”. Pare neimportant? Adică, dacă eu cred merit să fiu mântuit. Dumnezeu acum trebuie să îmi dea viața veșnică pentru că eu cred în Isus! Credința mea devine mântuitorul, nu Isus! Faptele mele devin centrul și toată focalizarea acum o întorc spre mine ca eu să mă strofoc să produc acea credință de care e nevoie ca să cumpăr cerul!

Dar, oare așa ceva spune Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat? Este aceasta în armonie cu restul Scripturii? Să ne uităm la cum traduce textul de mai sus traducerea Fidela din 2015, care aici se asemănă cu KJV:
“Știind că un om nu este declarat drept prin faptele legii, ci prin credința (pistis) lui Isus Cristos, am crezut (pisteuo) și noi în Isus Cristos, ca să fim declarați drepți prin credința (pistis) lui Cristos și nu prin faptele legii, pentru că prin faptele legii nicio carne nu va fi declarată dreaptă.” Galateni‬ ‭2‬:‭16‬ ‭BTF2015‬‬
Ce diferență enormă! În această traducere omul este socotit neprihănit prin credința/credincioșia lui Isus, nu a sa însăși! Eu cred în Mesia ca El să fie neprihănirea și credincioșia mea! De două ori apare cuvântul Grec „pistis” și o singură dată „pisteuo”. Acum focalizarea se pune doar pe credința/credincioșia lui Isus Christos ca persoană, și depind doar de meritele, credința și eforturile Sale ca să mă mântuiască!

În Romani capitolul 3 găsim același lucru, defapt fiind peste tot în Scriptură, dar clarificat în aceste pasaje. Citez, “Dar acum dreptatea/neprihănirea lui Dumnezeu, fără lege, este arătată, fiind adeverită prin lege și profeți; Chiar dreptatea/neprihănirea lui Dumnezeu, care este prin credința (pistis) lui Isus Cristos pentru toți și peste toți cei ce cred (pisteuo); fiindcă nu este diferență; Fiindcă toți au păcătuit și nu ajung la gloria lui Dumnezeu; Fiind declarați drepți/neprihănirea în dar prin harul său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus;”
‭‭Romani‬ ‭3‬:‭21‬-‭24‬ ‭BTF2015‬‬
https://bible.com/bible/903/rom.3.21-23.BTF2015

Necredință în loc de credință

Credința (pistis) este o condiție pentru a fi primit de Dumnezeu. Însă omul oricât ar vrea să o manifeste el nu poate. Omul doar necredință manifestă, chiar și atunci când ar vrea să manifeste credință. Aceasta este ceea ce istoria poporului Israel și a omenirii dovedește. Doar ici și colo au fost oameni care au manifestat credința adevărată cerută și acceptată de Dumnezeu. Din nou ne întoarcem la eroii credinței din Evrei capitolul 11. Ce făcea diferența? Pentru a o înțelege trebuie să vedem de ce omul este atât de plin de necredință.

„Iată, am fost format în nelegiuire; și în păcat m-a conceput mama mea.” Psalmii 51:5. Aceasta este declarația despre natura omului decăzut. Adam a căzut și toți cei ce se nasc din acest pom/om vor fi la fel ca și rădăcina pe care au moștenit-o. Dintr-un măr vor ieși doar meri. Dintr-un om căzut și păcătos și vrăjmaș al lui Dumnezeu se vor naște doar alți oameni cu aceiași stare sau natură. Adam a fost creat cu credință/credincioșie (pistis) și credință în (pisteuo) Dumnezeu. Dar, odată ce a crezut în (pisteuo) făptura creată, Lucifer, înloc de Creator, credința/credincioșia (pistis) lui a devenit necredincioșie din natură. Asta înseamnă că starea lui însuși s-a schimbat.

În termenii sanctuarului, credința în (pisteuo) Dumnezeu se găsește în Sfânta, pe când credincioșia/credința (pistis) pe care o cere Dumnezeu se găsește în Sfânta Sfintelor. Prin Sfânta doar se ajunge la Sfânta Sfintelor. Omul trebuie să creadă în (pisteuo) cineva ca să ajungă la aceiași natură ca cel în care crede. Doar că, odată natura schimbată în nelegiuire și necredință, adică Sfânta Sfintelor devine tronul Satanei și astfel necurată, el nu se mai poate schimba înapoi la starea anterioară. Aici a intervenit Dumnezeu în a iniția El un plan de mântuire în a-L aduce pe om de la starea lui de necredință unde în el să fie din nou credincioșia/credința cerută de Dumnezeu.

Credincioșia/credința adevărată în om

Credincioșia/credința (pistis) adevărată este ceva ce trebuie să avem manifestată în noi pentru a fi mântuiți. Dacă omul nu o poate manifesta datorită naturii sale căzute, care este totuși soluția. Soluția este credința/credincioșia lui Isus Christos. Dumnezeu a dat omului această credință, după cum este scris, „Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința (pistis) care a fost dată sfinților o dată.” Iuda 1:3. Am memorizat acest verset cu aproape 20 de ani în urmă și tot timpul am crezut că această credință este un standard moral după care eu trebuie să-mi modelez credința mea. Dar am căzut în deznădejde din nou și din nou pentru că a fost imposibil! Această credință dată sfinților o dată nu este doar un standard. Dumnezeu ne spune ce este, „Aici este răbdarea sfinților; aici sunt cei ce țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Apocalipsa 14:12. Sfinții vor avea o singură credincioșie/credință în viața lor, pe Isus Christos care este credincios!

Credința ta te-a mântuit!

Ce facem cu aceste declarații că credința mea m-a mântuit? Haide să analizăm măcar una din aceste situații. În Luca 18:35-43 apare situația cu un orb care aude de Isus și strigă după El ca să aibe milă de el. Isus îl cheamă și apoi îl întreabă, „‘Ce voiești să îți fac?’ Iar el a spus: ‘Doamne, să primesc vedere.’ Și Isus i-a spus: ‘Primește-ți vederea; credința (pistis) ta te-a salvat.'” Luca 18:41,42. Un incident uimitor, o minune extraordinară! Dar, la fel este și cu ce a avut loc în ce privește credința! Dacă credința lui însuși l-a salvat sau vindecat, atunci de ce nu l-a salvat până atunci? Dacă credința mea este salvatorul meu, la ce aș mai avea nevoie de Isus? Ocultismul și spiritismul ne învață că Isus, Buddha și alții doar ne învață cum să dezvoltăm ceva inerent. Adică eu doar trebuie să învăț să folosesc credința cum trebuie și atunci pot să fac orice, atunci am ajuns la nivelul de dumnezeu. Aceasta este ce a făcut Isus cu orbul Bartimeu și alții când le-a spus, “Credința ta te-a mântuit/tămăduit?” Cu siguranță absolută că așa ceva e departe de adevăr! Ce înseamnă atunci această declarație a lui Isus?

Declarația lui Isus, „credința ta te-a salvat”, este o afirmație că acest om a crezut în (pisteuo) Isus ca singurul său Mântuitor, iar ca rezultat Duhul Sfânt a produs în el credința lui Isus ca rod. Mulți orbi au fost pe acolo și mulți bolnavi, dar nu toți au fost tămăduiți pentru că nu au crezut în Isus și nici credința lui Isus nu a devenit a lor prin Duhul Sfânt! Doar Isus are toată puterea în cer și pământ pentru a vindeca și da viață! Credința (pisteuo) noastră trebuie să fie în El că El este credincios (pistis) și poate să ne vindece. Vindecarea depinde doar de El, pentru că doar Isus poate vindeca cu adevărat.

Precum omul nu se poate vindeca prin credincioșia/credința lui, tot așa este imposibil ca omul să fie neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin credința/credincioșia lui sau prin credința lui în Dumnezeu sau altcineva sau altceva! Doar credința/credincioșia lui Isus primită în om prin credința în Mesia ca singurul său Mântuitor îi va fi socotită ca neprihănire. Doar așa a fost socotit Avraam neprihănit: nu pe baza credincioșiei/credinței lui însuși, ci a lui Isus Christos! Dar, despre asta într-un alt articol!

Salvați prin credința care e un dar!

Faimosul text din Efeseni 2 devine foarte important spre sfârșit. ” Fiindcă prin har sunteți salvați, prin credință; și aceasta nu din voi înșivă, ci este darul lui Dumnezeu; Nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni. Fiindcă noi suntem lucrarea lui, creați în Cristos Isus.” Efeseni 2:8-10.

La ce anume se referă când spune, „este darul lui Dumnezeu”? La har sau la credință? Harul prin definiție este un dar nemeritat, deci nu se poate referi la el! Credința/credincioșia (pistis) lui Isus este ceea ce este darul lui Dumnezeu în Isus Christos. Când îl avem pe Isus Christos atunci suntem socotiți credincioși (pistis), și această credință ne este socotită ca neprihănire. Atunci noi vom fi recreați din nou de Isus Christos după chipul Său prin lucrarea Duhului Sfânt!

Concluzie

În concluzie să privim din nou la răspunsul citat la început la întrebarea „Prin a cui credință suntem noi mântuiți?”

Noi suntem mântuiți doar prin credința/credincioșia lui Isus Christos, de aceea ne prindem de El crezând că El ne va mântui. Eu trebuie să țin credința/credincioșia lui Isus dată sfinților în inima cea nouă prin a crede că doar El mă poate mântui prin acțiunea Lui, astfel rămânând în Isus și El în mine. Prezența personală a Duhului Sfânt în mine prin credința în Isus ca să producă acest rod al credinței lui Isus este ceea ce mă mântuiește. Doar așa Isus Christos mă va mântui din necredința naturii mele, la credincioșia naturii Sale.

Tu, dragă cititorule, ai vrea ca să te ți de credincioșia lui Isus Christos crezând că El și doar El te poate mântui?