Noaptea Strâmtorărilor, de Gil Pey sau Virgil Peicu - Volumul II
Volumul II din cartea Noaptea Strâmtorărilor, de Gil Pey sau Virgil Peicu.
"În loc de cuvânt înainte
... Sunt câţiva ani de când în satele vecine și-au făcut apariţia adventiștii.
Ce-or fi adventiștii? Ne-am lămurit curând.
Fraţii Ioviţoiu, din Secara, au luat drumul Bucureștilor toamna și s-au întors acasă primăvara. Au adus în desagi cărţi, au început a aduna oameni și a le vorbi.
„Învăţătura pe care popii o propovăduiesc în biserică nu e bună”, spun fraţii Ioviţoiu. „Altfel scrie în cărţile sfinte.”
S-au speriat popii. Învăţătura nouă s-a răspândit repede...
Popii au cerut ajutor prefectului, și prefectul a dat ordin jandarmilor să-i aresteze pe zăbăugi și să-i ducă la prefectură.
Prefectul a strigat la oameni, și oamenii cu neveste și cu copiii lângă ei au rămas neclintiţi în noua lor lege.
I-a închis în beciul prefecturii și i-a ţinut acolo numai cu apă. Rumânii, pe întuneric, au cântat întruna cântecele lor.
Orașul s-a adunat ca la urs la grilajul prefecturii, ca să-i asculte pe întemniţaţi cum glăsuiau.
Prefectul a fost nevoit să-i trimită la închisoare noaptea, între sentinele.
În câteva zile, toţi pușcăriașii – hoţi de cai și de găini – cântau alături de adventiști cântece care treceau departe, spre oraș, peste zidurile închisorii. Cânta cu pușcăriașii până și Oică, directorul pușcăriei.
Prefectul i-a luat atunci pe rumâni și i-a închis la comandamentul de jandarmi: bătaie dimineaţa, bătaie la prânz, bătaie seara, bătaie la miezul nopţii. Totul a fost zadarnic, oamenii nu s-au înduplecat să se întoarcă la legea veche.
Rupţi, lihniţi de foame, rumânii au fost puși în libertate.
Asuprirea prefecturii n-a înspăimântat pe nimeni. Numărul adventiștilor crește mereu..."
Zaharia Stancu – Desculţ Capitolul XVII
